Întreaga planetă la școala altfel

Vrând-nevrând, de ceva vreme încoace, suntem cu toții elevi la Școala Pandemiei. Fără programă școlară, sau cu un anume profil, nu ne-a întrebat nimeni, nu ne-a înscris nimeni, nu ne-a pregătit nimeni, nu ne-a dus nimeni. Ne-am trezit într-o dimineață și eram deja la școală.

Nepregătiți, cum am mai spus. Nepieptănați, în pijamale, direct la școală, întreaga planetă. Demnitari, preoți, pastori, savanți, sportivi, medici, militari, prunci, tineri, profesori sau vârstnici, au fost așezați pentru a învăța o lecție: lecția răbdării și ascultarea. Iacov 1:2,3… A trecut așa o lună și jumătate deja. Ce am învățat până acum?

Am învățat că biruința este a celor care se fac mici. Mici în sensul acceptării situației nu de a se piti. N-am fi crezut asta înainte… A celor care se fac mici? Da, chiar a lor. A celor care ascultă recomandările, care respectă indicațiile. A celor care știu că neascultarea are consecințe neplăcute pe care nu vrem să le atragem asupra noastră.

Învățasem noi deja – din experiența altora, din fericire – că din această viață oamenii pleacă singuri, simplu și cu mâinile goale (săraci). Este adevărat că pe cei care au făcut ce trebuie aici îi așteaptă bogății dincolo. Asta ne motivează să ne dorim ca și noi să ajungem dincolo, să Îl vedem față în față pe Cel ce este Marele Păstor și locul pe care ni l-a pregătit, străzile de aur… Însă dacă suntem sănătoși, organele interne ale trupului funcționează normal, înțelegem că mai aveam de lucrat și că ne-a rămas ogorul nelucrat, ogorul cel nou încă înțelenit… Poate credeam că am lucrat destul; dar oare El ce crede?

Am învățat în această școală că uneori durerea unește mai mult decât bucuria. Durerea este mai profundă și lasă mereu urme adânci; dar diamantele se găsesc la adâncime – chiar și cele din noi. Durerea ne face miloși, solidari și empatici, ne arată cât de mult putem ajuta, cât de mult putem da și cât de puternici suntem împreună. Se spune că sportivii care se accidentează atrag atenția adversarilor mai mult decât le-o atrage succesul. Experiența confirmă Iar eu cred ca este adevărat.

Am învățat că deși ne aflăm la aceeași școală, nu suntem toți în aceeași clasă, la aceeași lecție. Da, la Școala Pandemiei unii învață comportamente elementare. Abia acum, ajunși aici, învață că trebuie să se spele pe mâini, să folosească dezinfectant, să nu își atingă nasul și gura după ce ating lucruri folosite de mai multe persoane. În timp ce alții învață sau văd că pot mai mult.

Medicii văd, în aceste situații de criză, că sunt capabili de un volum de muncă mult mai mare decât cel obișnuit, că pot salva mai multe vieți decât credeau. Polițiștii văd că pot sta în picioare mult mai mult decât credeau, iar oamenii de rând văd cât de mult pot sta în casă… Conducătorii, o altă categorie importantă la Școala Pandemiei, gândesc și elaborează legi noi, cu normele lor de aplicare și detaliile specifice pentru buna lor funcționare.

Am mai învățat că schimbarea este intrinsecă. Nu din totdeauna este alegerea noastră; acum noi trebuie doar să o acceptăm. Ne schimbăm programul, muncim mai mult sau mai puțin, cheltuim mai mult sau mai puțin, ne schimbăm comportamentul social, în special în ceea ce privește strângerea de mână, îmbrățișarea, sărutarea, gesturi care altădată păreau valoroase acum reprezintă pericole clare.

Copiii poate o iubesc mai mult pe doamna învățătoare și începe să le fie dor de ea. Brusc respectăm cadrele medicale, conștienți de importanța lor în societate. Ne schimbăm chiar și modul de a sărbători. La urma urmei, sărbătorile au fost inventate de Dumnezeu pentru ca ai Lui să I se închine. Nu pentru a forma discrepanțe, etalând cea mai recentă mașină sau ținută. Sărbătorile sunt pentru suflet, nu pentru societate. Vremea paradelor a apus. „Dar va veni un timp când adevărații închinători se vor închina Tatălui în spirit și în adevăr; pentru că Tatăl dorește să aibă astfel de închinători. Iar noi deja trăim acest timp.”
‭‭Ioan‬ ‭4:23‬ ‭BVA‬‬

Am mai învățat că Școala Pandemiei este, totuși, limitată și că există principii pe care ea nu le poate schimba. Ea nu poate înfrânge relația cu Dumnezeu și de dragostea Lui pentru noi (Romani 8:37-39). De asemenea, dacă suntem într-o relație corespunzătoare cu El, nimeni și nimic nu ne poate înăbuși dragostea, credința și nici ascultarea de Domnul. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Petru Huțuțui, pastor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *